Semințe...și nu-s scumpe...

Nu am crezut niciodată în cerșit sau în cerșetori.

Dacă dau bani copiilor care vin la geamul mașinii cât aștept la semafor, știu sigur că acei bani nu vor fi mai apoi cheltuiți pe ce le-ar trebui cu adevarat micilor cerșetori. Se apucă de fumat și de băut din fragedă pruncie, așa că de mici trebuie să invețe să își întrețină viciile, deci cerșesc. Nu sunt insensibilă, am studiat atentă fenomenul, vorbesc în cunoștință de cauză, punct!

Dacă dau bani mamelor care cerșesc cu câte un copil atașat de un mamelon ieșit la vedere, știu iarăși foarte bine că banii primiți nu vor fi cheltuiți spre binele amărâtului copil. Mama cerșetoare a procreat din greșeală și acum profită de avantajul ”sensibilizării donatorilor” pe care îl aduce cu sine micul urmaș. Urmașul la rândul său va deveni micul cerșetor descris mai sus și tot așa. NU îmi place să întrețin acest cerc vicios, așa că aleg să nu particip în calitate de donator. Pentru cei care cred că sunt insensibilă - a se reciti paragraful anterior.

DAR...

Întotdeauna dau bani bătrânilor care stau la colț de stradă și vând buchețele de flori, semințe si alte celea. Mereu mă impresionează demnitatea cu care aleg să stea în stradă pe post de vânzători ambulanți și modul în care aleg să comunice: ”Am nevoie de bani, ajută-mă, te rog!” Ei nu cerșesc și nu așteaptă mila nimănui. Nu vor să impresioneze prin sărăcia lor pentru a-i determina pe cei din jur să sară cu câte o monedă/bancnotă. Nu...
Și totuși, mie de fiecare dată îmi e milă de ei și mă gândesc că nu am cum să NU îi ajut. Lor ce să le spun pe post de refuz când mă îmbie cu marfa lor? Nu am bani? Aș minți - mereu am mărunțiș în portofel. Du-te și muncește? Ce să mai muncească? Probabil că au muncit toata viața lor, numai pentru a ajunge la bătrânețe și a-și da seama că totul a fost in zadar... Așa că, de fiecare dată când îi întâlnesc pe acești vânzători ambulanți - in Cluj sunt mereu aceeași, contribui și eu cu o mică sumă despre care de fiecare dată sper că îi va ajuta într-un fel sau altul.

Și pentru că am vorbit prea mult în teorie...

Într-o după-amiază, in anul 2 de facultate, am simțit nevoia sa merg la biserică pentru a aprinde o lumânare și a medita puțin la...nu mai știu și nu mai conteaza ce. Oricum, nu m-am dus la biserică de bine ce îmi era atunci, asta e clar. Stând eu acolo, simțind cum încep să mă liniștesc privind lumânările arzând, m-am trezit scoasă brusc din starea de relaxare de o bătaie obraznică pe umăr. O față grasă de femeie plângătoare de vreo 30 de ani îmi cerea bani pentru copilul pe moarte. Eu, studenta cu banii calculati foarte precis pentru întreaga săptămână, am zis...”nu am, nu pot să te ajut”. Femeia plângătoare a plecat. Dar eu am rămas cu o profundă mustrare de conștiință care 2 minute mai tărziu m-a determinat să fug după femeia respectivă pentru a-i da ceea ce azi valoreaza un leu nou. S-a uitat atât de urât la suma modică pe care am fost dispusă sa i-o ofer (atât puteam atunci, în ziua aceea, în momentul acela), a zis cu atâta repezeală ”bine, bine, merci fain” (nu mai era femeie plângătoare), încât nu a trebuit să recurg la cine știe ce procese de analiza filosofică pentru a-mi da seama că ...țeapă!

Prin comparație...

Zilele trecute mă plimbam pe străzile însorite ale Clujului. Toată lumea era veselă - cel puțin așa îmi place mie să cred - că venise în sfârșit venise primăvara/vara (așa e de când cu încălzirea globală). Agitație mare pe stradă, toți se plimbau de colo colo - bucurie că ne putem mișca mai repede în hainele subțiri și papucii ușori. Dar, la un colț de stradă, o persoană stătea nemișcată pe un scăunel de lemn, repetând cu o voce aproape stinsă: ”Semințe...și nu-s scumpe...” Toată lumea o cunoaște pe bătrânica cu semințele. Dar nimeni nu îndrăznește să îi zică: ”Da' mai du-te cu semințele tale cu tot că de atâția ani tot aceleași pungi le vinzi!” pentru că, de tot atâția ani, aceasta, mulțumită acelorași pungi de semințe, alege să nu cerșească...